Într-un an, caransebeşenii au „produs” peste 7.000 de tone de deşeuri 

 


În ultima şedinţă a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin a fost prezentată o informare cu privire la activităţile de salubrizare desfăşurate la nivelul localităţilor urbane.
În ceea ce priveşte operatorul care acţionează la nivelul municipiului Caransebeş, în raport se arată că Societatea Comercială Transal Urbis S.R.L. se ocupă de colectarea separată şi transport separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, de măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice, de curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de ploaie sau îngheţ, precum şi de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.
Colectarea deşeurilor menajere din cartierele de blocuri şi din alte câteva zone ale municipiului se face în punctele de colectare special amenajate, unde sunt amplasate platforme betonate şi împrejmuite cu sârmă pe trei laturi. Există 68 de astfel de puncte de colectare, care în momentul de faţă sunt dotate cu două până la şase containere de tablă, a câte 1,1 m.c., în vederea colectării deşeurilor menajere. Platformele sunt îngrijite zilnic, pentru a evita poluarea perimetrului din apropierea acestora.
Toţi utilizatorii din municipiul Caransebeş, deţinători de imobile individuale, au fost dotaţi pentru colectarea deşeurilor cu pubele de 0,12 m.c., se mai arată în informare.
Pentru colectarea deşeurilor menajere, instituţiile de învăţământ au fost dotate cu containere de tablă de 1,1 m.c. şi cu pubele de 0,24 m.c.
Pentru colectarea selectivă a deşeurilor, majoritatea punctelor de colectare sus-amintite au fost echipate cu containere de plastic de 1,1 m.c. pentru hârtie-carton, respectiv pentru materiale plastice. În vederea îmbunătăţirii procesului de colectare selectivă, dotarea platformelor a continuat, S.C. Transal Urbis S.R.L. achiziţionând containerele necesare dotării punctelor de colectare.
Grădiniţele, şcolile şi liceele din municipiu sunt dotate, în scopul colectării selective, cu pubele de 240, 120 şi 60 de litri.
Activitatea de colectare a deşeurilor municipale se desfăşoară continuu, şapte zile pe săptămână, prin intemediul a trei autocompactoare a câte 10 m.c.
Măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice a fost preluată în exclusivitate de societatea Primăriei. Activitatea se desfăşoară pe toate străzile din oraş, a parcurilor şi pe aleile pietonale, majoritatea căilor publice fiind salubrizate zilnic.
În perioada de iarnă, personalul societăţii prestează activitatea de curăţare şi transport al zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei şi îngheţ, degajând zăpada din spaţiile publice centrale, de pe trotuarele de acces spre zonele de blocuri şi de pe traseele de acces spre instituţiile municipiului.
În ceea ce priveşte procesul de colectare selectivă a deşeurilor, pentru colectarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje (hârtie, carton, materiale plastice, metale, sticlă) de la populaţie, instituţii, organizaţii şi agenţi economici, transportul, sortarea şi valorificarea acestor materiale este autorizată exclusiv de către Societatea Comercială Transal Urbis S.R.L.
Colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje la nivelul municipiului Caransebeş se desfăşoară zilnic, după un program stabilit pe zile şi străzi, programul fiind transmis la începutul anului cetăţenilor, dar şi posibil de accesat pe site-ul transal-urbis.ro, având ca efect reducerea cantităților de deşeuri ce urmează a fi transportate la deponeul final.
În Caransebeş există un număr de 24 de platforme amenajate special pentru colectarea selectivă, având platformă betonată şi îngrădită pe trei laturi, dotate cu containere de 1,1 m.c., destinate colectării hârtiei şi a cartonului (având culoarea albastră) şi colectării materialelor plastice şi a metalelor (container de culoare galbenă).
Alături de aceste platforme, au fost dotate şi alte puncte de colectare a deşeurilor, puncte unde era necesară amplasarea de containere pentru creșterea gradului de colectare. Astfel, un total de 75 de containere albastre şi galbene stau la îndemâna cetăţenilor în vederea reducerii cantității de deşeuri menajere şi implicit a creşterii cantităților de materiale reciclabile, se mai specifică în raport.
În cazul instituţiilor publice, colectarea selectivă se efectuează la sediul acestora, în pubele de 0,12-0,24 m.c. sau 1,1 m.c., cum este cazul liceelor, diferit colorate, pe categorii.
Preluarea deşeurilor de ambalaje de la casele individuale se face săptămânal, direct de la sursă, conform programului stabilit, iar în cazul Pieţei agroalimentare şi al celor produse în zonele cu mai multe magazine, se colectează zilnic.
Alături de procesul de colectare selectivă a ambalajelor şi deşeurilor de hârtie, carton, metal şi sticlă, S.C. Transal Urbis S.R.L. colectează şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice (D.E.E.E.), acestea fiind depozitate în interiorul sediului, unde este amenajat special un depozit pentru aceste echipamente.
Colectarea deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, dar şi a celor biodegradabile se face prin intermediul unei autoutilitare dotate cu 10 bene de 7,5 m.c. Ulterior, deşeurile din construcţii sunt folosite la îmbunătățirea unor drumuri agricole, iar cele biodegradabile sunt depuse în incinta Serviciului Public de Întreţinere şi Reparaţii Caransebeş, locaţia Sera municipiului.
Alături de activitățile zilnice desfăşurate s-a participat activ, cu oameni şi utilaje, la diferite acţiuni de salubrizare a zonelor ce necesitau intervenţie.
În cursul anului 2019, prin intermediul serviciului public de salubrizare s-au colectat în total 7.140 de tone de deşeuri municipale, din care 6.304 tone deşeuri menajere, 312 tone de deşeuri inerte, 164 de tone de deşeuri stradale şi pieţe, şi 358 de tone de deşeuri reciclabile.
Geanina LUCA

Sursa: https://www.7-zile.com/intr-un-an-caransebesenii-au-produs-peste-7-000-de-tone-de-deseuri/

 

The post Într-un an, caransebeşenii au „produs” peste 7.000 de tone de deşeuri  first appeared on Caransebeș.

Lasă un comentariu