Florin Bogdea crede că există un blocaj la nivel ministerial


Administratorul public al Caransebeşului, Florin Bogdea, a vorbit, recent, despre proiectele pe care Primăria le implementează în această perioadă sau le are în vedere pentru viitor, aceasta ca răspuns al afirmaţiei făcute de subprefectul judeţului, Andrei Plujar, care spunea că al doilea municipiu al Caraş-Severinului este deficitar la acest capitol.
„Nu cred că acest domeniu este deficitar la Caransebeş, întrucât administraţia locală are în implementare patru proiecte, şi aici mă refer şi la proiectul privind ruinele Bisericii medievale din Centrul civic, sau la echipamentele medicale de la Spitalul Municipal de Urgenţă, în valoare de 8 milioane de euro. De asemenea, sunt proiectele depuse privind spitalul modular, proiect care este în evaluare la minister şi pe care sperăm să-l realizăm, precum şi partea de echipamente de fluide medicale de la spital, partea electrică, partea ISU, toate acestea sunt gândite în cadrul Compartimentului Proiecte din Primăria municipiului Caransebeş, unde lucrează patru oameni, dar mai putem angaja încă opt în momentul în care implementăm acele proiecte, adică atunci când primim finanţare pentru ele, ceea ce e un plus pentru echipa existentă. De asemenea, la fiecare proiect se angajează şi consultanţa necesară, care ne ajută foarte mult, deci, practic, noi, cei din Primăria municipiului Caransebeş, furnizăm materialul necesar pentru proiectele respective, urmând ca apoi să fim ajutaţi de cei de la consultanţă”, a spus Florin Bogdea.City-managerul municipiului a adăugat că implementarea unui proiect durează şi, în plus, există şi un blocaj la nivel ministerial, acolo unde ar trebui să se uite subprefectul Andrei Plujar. „De exemplu, şi pe partea de cultură, în cazul proiectului privind ruinele Bisericii medievale, deşi am obţinut avizul parţial, în permanenţă sunt anumite probleme tehnice. Noi încercăm să le reparăm, dar mi se pare că există, totuşi, un oarecare blocaj la acest nivel”, a mai precizat Bogdea. (B. Naum)

Sursa: https://www.7-zile.com/florin-bogdea-crede-ca-exista-un-blocaj-la-nivel-ministerial/

The post Florin Bogdea crede că există un blocaj la nivel ministerial first appeared on Caransebeș.

Lasă un comentariu