Unde se pot vaccina gugulanii

În cadrul campaniei de vaccinare anti-COVID, faza I, începând cu ziua de miercuri, 6 ianuarie, se asigură dozele de vaccin necesare în toate cele cinci centre care deservesc această fază a campaniei de vaccinare, respectiv Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Moldova Nouă şi Oţelu Roşu.
De asemenea, toate cele 16 centre desemnate pentru a asigura procesul de vaccinare pentru faza a II-a, a persoanelor de peste 65 de ani şi a bolnavilor cronici, sunt operaţionale din punct de vedere logistic din această săptămână. Aceste măsuri s-au luat pentru a veni în întâmpinarea posibilităţii ca faza a II-a a campaniei de vaccinare să înceapă mai repede decât s-a stabilit iniţial, am fost informaţi de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului.
Pentru faza a II-a, în această zonă, centrele de vaccinare sunt: Ezeriş: Centrul de permanenţă Soceni, localităţi deservite Ezeriş, Târnova, Brebu, Zorlenţu Mare, Fârliug; Caransebeş: Sala de sport Liceul Tehnologic „Dacia”, Sala de sport – Liceul Tehnologic „Decebal”, localităţi deservite Caransebeş, Turnu Ruieni, Buchin, Constantin Daicoviciu, Sacu, Păltiniş, Copăcele; Slatina-Timiş: Centrul de permanenţă Slatina-Timiş, localităţi deservite Slatina-Timiş, Domaşnea, Luncaviţa, Armeniş, Bolvaşniţa, Bucoşniţa, Teregova; Oţelu Roşu: Sala de sport Şcoala Gimnazială Nr. 1, localităţi deservite Oţelu Roşu, Băuţar, Marga, Rusca Montană, Zăvoi, Glimboca, Obreja.„În caz de nevoie numărul acestor centre poate fi suplimentat în judeţul nostru pentru a se asigura fluenţa şi eficienţa întregii campanii de vaccinare. Facem un apel către populaţie să se informeze corect şi din surse oficiale. De asemenea, atenţionăm cetăţenii să nu ia în seamă ştirile false care circulă în mediul online şi care deformează realitatea despre siguranţa şi importanţa vaccinului anti COVID-19. Acest vaccin este sigur, testat şi aprobat de către organele abilitate şi reprezintă arma cea mai importantă pe care o avem în bătălia cu SARS CoV-2”, se mai arată în comunicatul de presă. (G. Luca)

Sursa: https://www.7-zile.com/unde-se-pot-vaccina-gugulanii-2/

The post Unde se pot vaccina gugulanii first appeared on Caransebeș.

Lasă un comentariu