Salvamont Muntele Mic, intervenţie spectaculoasă în toiul nopţii!

Serviciul Salvamont Caraş-Severin a fost alertat azi-noapte cu privire la un accident petrecut pe Vârful Baicu din Munții Ţarcu.

Este vorba despre un cioban care s-a lovit la zona cervicală. În disperare de cauză, acesta a luat medicamenţia greșită și problema s-a acutizat. A sunat la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, și de îndată s-a constituit echipa de intervenție. Fiind noapte şi zonă de munte, nu s-a putut face deplasarea cu elicopterul, aşa că salvatorii de la Formaţia Muntele Mic au fost nevoiți să se deplaseze cu mijloacele motorizate din dotare, acordând primul-ajutor la fața locului, ne-a informat Cornel Galescu, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Caraş-Severin.

Victima a fost coborâtă la Gura Apelor către Formația Salvamont Râuşor pe traseul cel mai scurt spre spital. Salvamontiştii cărăşeni au ajuns înapoi acasă dimineață, după o noapte întreagă de efort, a mai spus cunoscutul alpinist caransebeşean.

Bogdan NAUM

Lasă un comentariu