Si-a operat postul cu nota 10

Si-a operat postul cu nota 10

CARANSEBEŞ – Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş are un nou manager, în persoana chirurgului clujean Horea Radu.

Acesta a câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de managerconcurs la care a mai participat şi cel care a condus instituţia în ultimii ani, chirurgul Gheorghe Borcean. După prima probă a concursului, cea scrisă, în cursă a rămas un singur candidat, Horea Radu. Fostul manager Gheorghe Borcean nu a reuşit să obţină nota minimă 7.00 (a obţinut doar 6.30), care i-ar fi permis să participe la susţinerea proiectului de management şi la interviul în faţa membrilor comisiei de examinare. În schimb, Horea Radu a obţinut nota maximă în ambele probe desfăşurate luni, asta după ce şi la proba scrisă de vineri a fost notat tot cu 10. La final, acesta a fost felicitat pentru modul de prezentare de membrii comisiei.

Horea Radu preia conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş într-un moment în care unitatea aflată în subordinea municipalităţii înregistrează datorii către furnizorii de utilităţi, materiale sanitare şi diverse servicii medicale sau de altă natură, de peste 2,7 milioane de lei. În ceea ce-l priveşte pe fostul managerGheorghe Borcean, acesta va rămâne să activeze în continuare în secţia de chirurgie a spitalului.

Read More

Vom avea si noi piramida lui… Galescu

Vom avea si noi piramida lui… Galescu

 Municipiul Caransebeş va avea un punct de atracţie turistică pe Dealul Corcana, cel mai înalt punct din zonă.
 Este vorba de o structură metalică în formă de piramidă, care va avea în treimea superioară o platformă accesibilă turiştilor, iar pe cele patru faţete hărţi transparente din policarbonat cu principalele vârfuri montane din masivele Ţarcu, Semenic şi Poiana Ruscă.

Potrivit viceprimarului Cornel Galescu, proiectul în care se vor implica municipalitatea şi Clubul Montan îşi propune, pe lângă atragerea turiştilor, şi interesarea tinerilor în cunoaşterea zonei şi în activităţile de relaxare şi mişcare în aer liber. „E interesant că deasupraCaransebeşului, la aproape 500 de metri înălţime, să existe un punct de atracţie, un obiectiv spre care locuitorii şi turiştii să-şi îndrepte privirea. Este, în acelaşi timp, un pretext pentru a ieşi în natură, pentru a o cunoaşte, îndrăgi şi respecta, îndemnul fiind adresat mai ales celor tineri“, a precizat edilul ajunct, în acelaşi timp şi preşedinte de onoare al Clubului Montan.

Read More

Cu avionul spre Muntele Mic

Cu avionul spre Muntele Mic

CARANSEBEŞ – Aeroportul Caransebeş şi turismul din zona Muntele Mic-Ţarcu se pot completa foarte bine. Declaraţia aparţine primarului Marcel Vela şi a fost făcută în conferinţa de presă premergătoare mitingului aviatic desfăşurat duminică în municipiul de pe Timiş şi Sebeş.

Potrivit edilului-şef, există deja un proiect de dezvoltare economică aaeroportului şi încă unul pentru realizarea celei mai mari staţiuni turistice din ţară, în zona alpină din imediata apropiere a Caransebeşului.

„La 1 decembrie va fi pusă în funcţiune o nouă instalaţie de schi pe versantul nordic de pe Muntele Mic iar în 2013 proiectul va continua cu dezvoltarea domeniului schiabil de pe Nedeea. În aceste condiţii, zborul cu avioane uşoare şi elicoptere sau eventuale curse permanente din capitalele din jurul nostru spre Aeroportul Caransebeş, pentru a se ajunge în staţiunea montană Nedeea-Muntele Mic-Ţarcu, poate reprezenta această perspectivă de dezvoltare pentru ambele locaţii“, a explicat Vela.

Read More

Concurenta, bat-o vina!

Concurenta, bat-o vina!

Pentru postul de manager al spitalului din Caransebeş concurează actualul director şi un medic chirurg din Cluj-Napoca.

Actualul manager al Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş,Gheorghe Borcean, este nemulţumit că va avea contracandidat la concursul pentru această funcţie care se va desfăşura vineri. Borcean a contestat la finele săptămânii trecute înscrierea la concurs a chirurgului Horea Radu, acuzând conţinutul unui document din dosarul contracandidatului său, asta deşi datele acestui dosar ar fi trebuit să fie confidenţiale pentru actualul manager. Comisia de soluţionare a contestaţiilor a respins ca nefondată acţiunea lui Borcean, însă nu este exclus ca acesta să conteste în instanţă candidatura lui Radu.

Managerul Spitalului Municipal de Urgenţă a câştigat această funcţie tot în urma unui concurs în 2011, la doar câteva luni după preluarea unităţii sanitare de către administraţia locală, atunci el neavând contracandidat.

Read More