S-a incheiat Ruga de la oras

S-a incheiat Ruga de la oras

Scris de Mircea Lepădatu CARANSEBEŞ – Parcul Teiuș a fost în weekend capitala folclorului, a tradițiilor populare și a distracției, mii de gugulani din întreaga zonă a Caransebeșului petrecând timp de patru zile la Ruga de la oraș.

Îmbrăcați în straie de sărbătoare, oamenii s-au delectat cu spectacolele folclorice și de muzică ușoară, savurând în același timp, în aer liber, micii, berea și celelalte bunătăți care s-au găsit la discreție în zona comercială amenajată pe principala alee a parcului.

Ruga a fost deschisă ca în fiecare an de tradițională paradă în costume populare a participanților, care au plecat din fața Primăriei spre Parcul Teiuș, prin zona centrală, sub privirile admirative ale caransebeșenilor.Așa cum cere tradiția, jocul a fost deschis de nașul rugii, nimeni altul decât primarul Marcel Vela.

caransebes1

„Mă bucur că este plin de lume. Am deschis ruga cu o horă a înfrățirii pentru că am vrut să pătrundem în spiritul oamenilor care au trăit frumos altă dată. Am vrut, și cred că am și reușit, să inoculăm și tinerei generații această formă simplă de a te bucura de viață. Această Rugă este imemorială, noi nu avem aici o ediție cu număr, această tradiție este împământenită din vremuri foarte vechi, ca imediat după Paște să fim în sărbătoare, nici documentele nu prevăd o dată anume pentru începuturile acestei manifestări”, a precizat directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu.

Read More

Gugulanii petrec la Ruga de la oras

Gugulanii petrec la Ruga de la oras

Scris de Mircea Lepădatu 

 După tradițională paradă a participanților, pe scenă au urcat mai multe ansambluri de copii și tineri, dar și solistele Ionela Bădălan, Gabi Zaharia și Ramona Vița, acompaniate de taraful Olanii.

„Mă bucur că este plin de lume. Această Rugă este imemorială, noi nu avem aici o ediție, această tradiție este împământenită din vremuri foarte vechi, ca imediat după Paște să fim în sărbătoare, nici documentele nu prevăd o dată anume pentru începuturile acestei manifestări”, a precizat directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu.

Read More

Anda Adam, la ruga gugulanilor

Anda Adam, la ruga gugulanilor

CARANSEBEŞ – Primăria municipiului şi Casa de Cultură „George Suru” organizează, în perioada 16-19 aprilie 2015, „Ruga de la Oraș”.

Joi, 16 aprilie, tradiţionalul eveniment debutează la scena din Parcul Teiuş cu un spectacol folcloric oferit de ansamblurile „Armenişana“ şi „Junii Gugulanilor“,precum şi tarafurile Olanii“.

Vineri, 17 aprilie, la ora 17, din faţa primăriei va porni o paradă a portului şi jocului popular, iar de la ora 18, în Parcul Teiuş, o serie de interpreţi de muzică populară şi ansambluri folclorice vor oferi un spectacol. Sâmbătă, de la ora 17.30, gugulanii vor fi încântaţi de cântecele Ramonei Viţa şi de dansurile oferite de un ansamblu din Serbia.

Duminică, de la ora 20.30, Anda Adam va concerta tot în Parcul Teiuş, seara fiind încheiată de reprezentaţiatrupei Mandinga şi de un foc de artificii.

Read More

Caransebesenii au primit Lumina Invierii

Caransebesenii au primit Lumina Invierii

CARANSEBEŞ – Mii de credincioși din Caransebeș au primit sâmbătă noaptea vestea Învierii în toate lăcașurile de cult din municipiul de pe Timiș și Sebeș.

În fața catedralei episcopale, caransebeșenii au luat Lumina sfîntă adusă de la Ierusalim cu doar câteva ore înainte și au spus într-un glas: Hristos a înviat!

Lumina Învierii a fost împărțită mulțimii chiar de Preasfințitul Lucian, episcopul Caransebeșului. Fie că a fost vorba de tineri sau de bătrâni, oficialități sau simpli oameni, toată lumea a avut câte o lumânare aprinsă în mână și a întâmpinat așa cum se cuvine cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului.

Iertarea păcatelor, bucuria învierii Mântuitorului, sănătate, pace și bunăstare au fost doar cîteva din speranțele și gândurile credincioșilor adunați în fața catedralei episcopale.

Read More