Caransebeşul va avea staţie de sortare a deşeurilor


În urmă cu două luni, consilierii locali caransebeşeni au adoptat o hotărâre prin care se acorda societăţii Transal Urbis un teren în suprafaţă de 15.000 mp, pe o durată de 10 ani, căruia i s-a schimbat destinaţia din deponeu, în staţie de sortare, unde deşeurile vor fi selectate şi balotate pe fracţii, respectiv PET, carton, sticlă şi doze de aluminiu.
Respectivul teren – ne-a informat Ovidiu Chimigeriu, directorul operatorului de salubritate din municipiu – este situat la ieşirea din oraş spre Oţelu Roşu şi este amplasat între societăţile Caromet şi Marchesi.
Pe lângă fracţiile PET, folie, carton şi sticlă, Transal Urbis va încerca să selecteze şi lemn, pentru că pe raza municipiului se colectează foarte multe astfel de deşeuri, ne-a mai spus Ovidiu Chimigeriu.
„Până acum, aceste operaţiuni le făceam la punctul de colectare pe care îl avem la Gara Mică, în spatele supermarketului Kaufland, unde transportăm atât deşeurile menajere, cât şi pe cele reciclabile, care apoi sunt duse la FCC Environment Arad, deponeul cu care avem contract. În momentul de faţă, reciclarea o facem manual, cu angajaţii societăţii, acolo selectăm deşeurile, iar în curtea societăţii le balotăm, după care firma de la Arad le preia, spre exemplu cartonul se duce la Fabrica de hârtie de la Zărneşti, iar PET-urile la deponeul lor”, a spus directorul Transal Urbis.
Investiţia care se va face pe terenul pus la dispoziţie de Primărie, şi care se ridică la o sumă cuprinsă între 60.000 şi 80.000 de euro, provenită din fondurile societăţii de salubritate, este necesară deoarece pe actualul amplasament al punctului de colectare, cel de lângă Gara Mică, nu se poate monta o presă de balotat, ea având nevoie de o hală în care să funcţioneze.
„E o zonă foarte bună, la ieşirea din oraş, de când sunt la Transal Urbis, de trei ani, am tot solicitat un teren pentru mutarea punctului din spatele magazinului Kaufland. Aşa mi se pare normal, în condiţiile în care, vara trecută, deponeul de la Turnu Severin, acolo unde transportam deşeurile, s-a blocat din cauza unor probleme tehnice la utilajele din dotare, noi rămânând atunci cu o cantitate foarte mare de deşeuri «pe stoc», ca să spun aşa. În cele din urmă am reuşit să încheiem un contract cu FCC Environment Arad, iar în momentul de faţă funcţionăm foarte bine. Din păcate, de deponeul de la Lupac nu se mai aude nimic, nu se mai ştie nimic, motiv pentru care trebuie să ducem la o distanţă atât de mare aceste deşeuri”, a adăugat Ovidiu Chimigeriu.
În ceea ce priveşte deşeurile menajere, ele vor fi depozitate în noua staţie de sortare, în cadrul căreia va funcţiona şi un punct de transfazare pentru acestea, de unde vor fi încărcate în camioane şi transportate la un deponeu autorizat, cel mai probabil tot la Arad, dacă nu se va deschide Centrul integrat de management al deşeurilor de la Lupac.
Pe noul teren se vor construi două platforme betonate, una pentru deşeurile selectate şi una pentru cele menajere, aflate de distanţă una de alta, cu cămin de levigat. Pe una dintre platforme se va construi o hală din structură metalică în care va funcţiona presa de balotat.
„Am luat legătura cu un producător de staţii de sortare din judeţul Sibiu. Anul trecut, în toamnă, am primit nişte oferte de preţ, şi ne-am decis ca, pe acel amplasament, să construim o staţie de sortare cu şase posturi, e suficient pentru municipiul Caransebeş, cei şase oameni care vor opera acolo selectând deşeurile reciclabile pe şase fracţii. În momentul de faţă aşteptăm semnarea actului adiţional pentru schimbarea destinaţiei acelui teren, am luat legătura cu cei de la Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, care ne-au înmânat un opis cu documentele necesare pentru autorizarea acelui punct, apoi vom lua legătura cu un proiectant, pentru a putea să demarăm investiţia”, a mai afirmat directorul SC Transal Urbis.
Ovidiu Chimigeriu speră că, cel mai târziu în toamna acestui an, să se toarne platformele betonate şi să se execute lucrările specifice perioadei de vară, structura metalică putând fi montată şi la temperaturi mai scăzute, după care staţia va putea fi pusă în funcţiune.
Bogdan NAUM

Sursa: https://www.7-zile.com/caransebesul-va-avea-statie-de-sortare-a-deseurilor/

 

No Comments

Post a Comment