Caransebeşeanca Lavinia Călina, nominalizată la Premiile COLIN

Caransebeşeanca Lavinia Călina, nominalizată la Premiile COLIN
„Gazeta SF” a anunţat, recent, nominalizările la Premiile COLIN 2021, pentru anii 2017-2021, manifestare ajunsă la ediţia a VIII-a. Printre cei care aspiră la această importantă dinstincţie care se acordă scriitorilor de Science-Fiction se numără şi tânăra prozatoare Lavinia Călina din Caransebeş, pentru volumul  „Proiectul Zero”, apărut la Editura Librex din București, în anul 2017.
„Premiile COLIN se află la peste un sfert de veac de la începuturile lor, sub egida unei fundații acum dispărute, dar încă păstrează ideea de a-l aminti pe Vladimir Colin, personalitatea literară cea mai proteică pentru „fantastica” românească de după Al Doilea Război Mondial. De asemenea, se află la două decenii de la formula consacrată de Ion Hobana, aceea de a apropia generațiile noi de scriitori români de tradiția genului, simbolizată de Vladimir Colin. 

La ediția actuală, Premiile COLIN se află „sub vremi”, ca noi toți, sub pandemia de Covid-19 și tensiunile socio-economice accentuate de ea. Sub organizarea «Gazetei SF» și cu un juriu format din profesioniști, Premiul COLIN, la ediția a VIII-a, se dorește o trimitere la normalitate în spațiul literar și cultural de limbă română, sub titulatura fantasticii, super-genul care acoperă SF, fantasy, horror și cele scrise dintre și de lângă acestea”, notează Cătălin Badea Gheracostea, membru al juriului, pe site-ul „Gazetei SF”. (G. Luca)

Sursa: https://www.7-zile.com/caransebeseanca-lavinia-calina-nominalizata-la-premiile-colin/

The post Caransebeşeanca Lavinia Călina, nominalizată la Premiile COLIN first appeared on Caransebeș.

Lasă un comentariu